Articole despre emoții, anxietate, rușine, furie, răni din copilărie și relația cu tine însuți, pentru cei care vin singuri la terapie.
Atașamentul este nevoia înnăscută de a avea aproape câteva persoane de neînlocuit, la care ne întoarcem când suntem speriați, bolnavi sau nesiguri. John Bowlby a arătat că această nevoie nu dispare la maturitate; se schimbă doar persoana spre care ne îndreptăm.
Stilurile de atașament se formează în copilărie, dar nu sunt fixe. Ele sunt strategii de adaptare formate în relațiile noastre timpurii, iar cercetările arată că se pot schimba la vârsta adultă, mai ales printr-o relație în care celălalt răspunde constant.
Neglijarea emoțională nu înseamnă ce s-a întâmplat, ci ce nu s-a întâmplat: un părinte prezent fizic, dar indisponibil emoțional. La vârsta adultă, urmele ei apar ca senzație de gol, dificultatea de a-ți cunoaște nevoile, neîncredere în ceilalți sau o independență care te ține singur.