Atașamentul la adulți: de ce avem nevoie de o persoană la care să ne întoarcem

Atașamentul, la copii ca și la adulți, este nevoia înnăscută de a avea aproape câteva persoane percepute ca de neînlocuit, la care ne întoarcem când suntem speriați, bolnavi sau nesiguri. Psihiatrul John Bowlby a arătat că această nevoie nu dispare la maturitate; se schimbă doar persoana spre care ne îndreptăm, iar partenerul ia adesea locul părintelui. O legătură sigură nu ne face mai dependenți, ci mai puternici.

Ce a descoperit John Bowlby

Până la mijlocul secolului trecut, teoriile dominante explicau legătura copilului cu mama prin hrană: copilul o iubește pe cea care îl hrănește. Bowlby, psihiatru și psihanalist britanic, a pus sub semnul întrebării această explicație după ce a urmărit, împreună cu James Robertson, copii mici despărțiți de părinți în spitale și în creșe cu internat. Copiii treceau prin aceeași secvență: întâi protestau și plângeau, apoi cădeau într-o tristețe tăcută, iar în cele din urmă păreau să-și fi revenit. Liniștea aceasta nu era adaptare, ci o formă de apărare. La întoarcerea mamei, copilul o trata aproape ca pe o străină, apoi se agăța de ea și devenea furios.

Concluzia lui Bowlby a fost că nevoia de apropiere de o persoană protectoare este un sistem în sine, la fel de fundamental ca hrana. Funcția lui biologică este protecția. A avea lângă tine pe cineva care va veni în caz de pericol este, scria el, cea mai bună poliță de asigurare, indiferent de vârstă. Cercetările colaboratoarei lui, Mary Ainsworth, au arătat apoi că felul în care părintele răspunde la semnalele copilului modelează tiparul de atașament al acestuia și, mai târziu, felul în care el intră în relații.

Refugiu sigur și bază de siguranță

O figură de atașament are două funcții. Este un refugiu sigur: persoana la care venim când suntem tulburați sau speriați și a cărei prezență ne calmează. Și este o bază de siguranță: locul din care plecăm să explorăm lumea, cu încrederea că vom fi bine primiți la întoarcere. Bowlby compara acest rol cu cel al ofițerului care comandă o bază militară: de cele mai multe ori nu face nimic vizibil, doar așteaptă, dar prezența lui face posibile expedițiile.

Atașamentul și explorarea funcționează în alternanță. Când legătura este liniștită, avem energie pentru muncă, prieteni și proiecte. Când legătura pare amenințată, explorarea se oprește și atenția se mută pe relație. De aceea, o perioadă tensionată în cuplu se resimte în toate celelalte zone ale vieții.

De ce nevoia aceasta nu dispare la maturitate

Bowlby considera atașamentul parte din natura umană „din leagăn până în mormânt”. Adultul sănătos nu este cel care nu are nevoie de nimeni, ci cel care își poate alege persoana de încredere și se poate sprijini pe ea atunci când este bolnav, speriat sau lovit de o pierdere. Despre cuvintele „infantil” și „regresiv”, folosite pentru această nevoie la adulți, spunea că sunt cuvinte pe care nu le folosește niciodată.

Primele cercetări despre atașamentul adult, publicate de Cindy Hazan și Phillip Shaver în 1987, au confirmat că relația de cuplu funcționează după aceleași reguli ca legătura dintre copil și părinte. Sue Johnson, care a construit Terapia Centrată pe Emoții pe această bază, descrie în cartea Sensul iubirii patru semne ale atașamentului: urmărim cât de aproape este persoana iubită, o căutăm când ne simțim amenințați, suferim când suntem despărțiți de ea și o folosim ca bază sigură pentru a explora lumea. Toate patru se regăsesc în orice cuplu, chiar dacă rareori le numim așa.

Întrebarea din spatele multor certuri

Când legătura pare sigură, întrebările despre ea nu se pun. Când devine nesigură, apare o întrebare care se ascunde sub multe altele: ești acolo pentru mine? Sue Johnson o împarte în trei: pot ajunge la tine când am nevoie? răspunzi la ceea ce simt? rămâi aproape și mă prețuiești? Accesibilitatea, receptivitatea și implicarea sunt, în această perspectivă, calitățile unei relații în care ne simțim în siguranță.

Multe certuri despre bani, timp sau treburi casnice sunt versiuni deghizate ale acestei întrebări. Răspunsul se citește mai puțin în cuvinte și mai mult în felul în care partenerul reacționează atunci când celălalt are nevoie de el.

De ce a te sprijini pe cineva nu este slăbiciune

Cultura noastră prețuiește independența și privește cu suspiciune nevoia de celălalt. Bowlby observa că a descrie pe cineva ca „dependent” sună a critică, în timp ce a-l descrie ca „atașat” sună a apreciere, deși vorbim despre același lucru. El vorbea despre dependența eficientă: capacitatea de a ne sprijini pe alții este un semn și o sursă de putere. Psihologul Brooke Feeney a observat 280 de cupluri și a găsit că persoanele ale căror nevoi erau acceptate de partener aveau mai multă încredere să rezolve singure problemele și își atingeau mai des obiectivele personale.

Bowlby dădea ca exemplu astronauții: oameni foarte autonomi, care se simțeau totuși în largul lor atunci când trebuiau să se bazeze pe alții. Independența sănătoasă crește dintr-un atașament sigur, nu din lipsa lui.

Ce se întâmplă când legătura devine nesigură

Secvența observată de Bowlby la copii se regăsește, într-o formă mai discretă, și la adulți. Când persoana iubită pare inaccesibilă, întâi protestăm: insistăm, reproșăm, cerem. Dacă protestul rămâne fără răspuns, urmează descurajarea. Iar dacă situația se prelungește, apare detașarea: continuăm să trăim alături, dar ne-am retras emoțional. Cuplurile care nu se mai ceartă deloc, dar trăiesc ca doi străini, sunt adesea în această ultimă etapă.

Izolarea emoțională are și un preț fizic. Cercetările lui Naomi Eisenberger, de la Universitatea California din Los Angeles, au arătat că respingerea activează aceleași zone ale creierului ca durerea fizică. Iar Sue Johnson amintește studii potrivit cărora izolarea emoțională afectează sănătatea mai mult decât fumatul.

Tiparele de atașament se pot schimba

Felul în care ne raportăm la apropiere se formează în primii ani, dar nu rămâne fixat pentru totdeauna. Bowlby sublinia că schimbarea este posibilă pe tot parcursul vieții, iar cercetările despre atașamentul adult arată că o relație în care partenerul răspunde constant poate face, în timp, un om mai încrezător în apropiere. Aceasta este premisa pe care lucrează Terapia Centrată pe Emoții, atât în terapia de cuplu, cât și în cea de familie sau individuală: legăturile apropiate pot fi locul în care rănile vechi se vindecă. Detalii despre formele de terapie găsești pe pagina de servicii.

Întrebări frecvente

Ce este atașamentul la adulți?

Este nevoia înnăscută de a avea aproape câteva persoane de încredere, la care ne întoarcem când suntem speriați, bolnavi sau nesiguri. John Bowlby a arătat că această nevoie nu dispare la maturitate; de multe ori, partenerul ia locul părintelui.

Ce înseamnă refugiu sigur și bază de siguranță?

Refugiul sigur este persoana la care venim când suntem tulburați și a cărei prezență ne calmează. Baza de siguranță este locul din care plecăm să explorăm lumea, cu încrederea că vom fi bine primiți la întoarcere.

A avea nevoie de partener este o slăbiciune?

Nu. Bowlby vorbea despre dependența eficientă: capacitatea de a te sprijini pe alții este un semn și o sursă de putere. O legătură sigură nu ne face mai dependenți, ci mai puternici.

Articolele au rol informativ și nu înlocuiesc o evaluare sau o ședință de psihoterapie. În situații de criză sau de urgență, sună la 112.

© 2026 Loredana Tanasă. Toate drepturile rezervate. Textul acestui articol este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Reproducerea, integrală sau parțială, este permisă numai cu menționarea sursei și a autorului, în forma „Psihoterapeut Loredana Tanasă, loredanatanasa.ro”, însoțită de un link activ către articolul original.